Introduce în dietă alimente negre şi sănătoase.

Culoarea neagră a produselor alimentare este dată de antocianine, pigmenţi vegetali ce au un rol important în reducerea predispoziţiei către diabet, boli cardiace sau cancer. Mai mult decât atât, alimentele negre sunt infinit mai bogate în antioxidanţi, graţie conţinutului superior de pigment intens. 

Iata cateva exemple:

Fasolea neagră stimulează potenţa

Chiar dacă vă aminteşte mai degrabă de boabele prăjite de cafea, fasolea neagră este o adevărată comoară naturală pentru alimentaţie. Furnizează fibrele solubile de care aveţi nevoie, abundă în antioxidanţi, vă ajută să slăbiţi (are foarte puţine grăsimi şi controlează apetitul) şi conţine acid folic şi vitamina B6, ce protejează inima. Fasolea neagră mai conţine şi molibden, un stimulent natural al potenţei.
Soia neagră fortifică oasele
Soia neagră este bogată în proteine, fibre şi anticianine. Un ceai preparat din boabe de soia negre fortifică oasele şi reduce colesterolul rău.