Dependenţa de telefoanele inteligente poate avea consecinţe distructive

Aproximativ 84% dintre participanţii unui studiu au relevat că dependenţa de telefoane inteligente există, iar aproape jumătate dintre ei folosesc telefonul minim o dată pe oră, în timp ce două treimi dintre cei intervievaţi au susţinut că nu se pot lipsi de telefon nici măcar o zi.

Cercetătorii au mers un pas mai departe şi au recrutat după aceea şapte persoane care au fost puse să renunţe o săptămână la telefoanele inteligente, exceptând situaţiile de urgenţă, şi au observat că mai mult de jumătate jumătate dintre aceştia, respectiv 53% au suferit de anxietate.



Subiecţii au susţinut că un astfel de stres cauzat de renunţarea la aceste gadgeturi este comparabil cu cel „provocat de mersul la dentist, sau cu stresul trăit în ziua nunţii”. Aceştia au fost îndemnaţi de cercetători să îşi noteze emoţiile pe care le simţeau când nu puteau folosi telefonul - cele mai dese au fost frustrarea, anxietatea şi disconfortul.

Frustrarea participanţilor la studiu a crescut atunci când aceştia nu îşi puteau verifica e-mailurile şi reţelele sociale, iar 79% dintre ei aveau un grad mai mare de anxietate când nu puteau suna sau scrie mesaje.

„Din nefericire, relaţiile nesănătoase cu tehnologia, cum ar fi telefoanele, computerele şi jocurile, pot avea consecinţe distructive, din punct de vedere fizic şi psihologic. Vieţile oamenilor pot fi afectate din cauza timpului prelungit şi neregulat pe care aceştia îl petrec online, în faţa calculatorului sau jucând jocuri”.